Sec, o prezentare ar suna cam așa: economist, 40 de ani, căsătorit, doi copii. Nu este nici pe departe o descriere corectă a cine este Ciprian Sterpu și cel mai bine pot vorbi despre el cei care îl cunosc, care de-a lungul timpului au colaborat cu el, colegii de partid. Partid în care este membru de mai bine de 16 ani și alături de care a fost la bine și la greu. Nu a plecat momit în alte părți și nici nu a pus interesele personale înaintea intereselor comunității.
Cu încredere, PNL Săcele i-a încredințat lui Ciprian Sterpu sarcina de a candida pentru demnitatea de Primar al Municipiului Săcele pentru că este un om principial și căruia nu îi este frică de muncă.
Avem încredere și în echipa de candidați propuși pentru Consiliul Local, cei care-l vor sprijini pe Ciprian, specialiști cu experiență în domenii de activitate cu relevanță în administrația publică locală sau voci ale comunității săcelene.
Ciprian Sterpu cunoaște foarte bine problemele orașului și care sunt punctele tari ale comunității săcelene. Știe ce este de făcut și ce nu trebuie să se mai întâmple în administrația săceleană. În ultimii ani nu a existat coerență și performanță în administrația Municipiului Săcele, de multe ori aceasta urmărind doar interese personale și meschine.
Proiectul propus de Ciprian Sterpu este unul care are la bază reconstrucția, pe baze corecte și solide: respectul față de cetățean, grija față de felul în care este cheltuit banul public, eficientizarea și digitalizarea actului administrativ precum și transparența decizională, lucruri normale pentru anul 2020.
Este momentul ca săcelenii să aleagă între promisiuni și normalitate.
Mai multe informații despre Proiectul pentru Săcele puteți obține accesând www.cipriansterpu.ro